Declinul

 

 

 

 

Bătălia de la Hattin, din 1187, înfrâgere decisivă pentru soarta cruciadelor

La jumătatea secolului al XII-lea, cruciadele începuseră să-și piardă puterea, deoarece nu întotdeauna își atingeau scopul reclamat. Lumea musulmană era mai unită sub lideri eficienți precum Saladin, iar facțiunile creștine erau măcinate de lupte interne. Templierii s-au aflat uneori în conflict cu celelalte două mari ordine creștine, cavalerii ospitalieri și cavalerii teutoni (germanici), iar deceniile de lupte pentru domeniile feudale au slăbit pozițiile creștine. După mai multe înfrângeri dezastruoase, incluzând bătălia decisivă de la Hattin, Ierusalimul a fost pierdut în fața lui Saladin în 1187. Cruciații au ocupat din nou orașul în abia în 1229 (fără ajutor de la templieri), dar numai pentru scurt timp. În 1244, musulmanii au reocupat orașul, care nu a mai fost controlat vreodată de creștini până în 1917, când britanicii l-au luat de la otomani.

Templierii au fost obligați să își mute cartierul general în alte orașe din nord, cum ar fi portul Acra, pe care l-au deținut secolul următor. A fost însă până la urmă pierdut în 1291, urmat de ultimele lor fortărețe de pe continent, Tortosa (în Siria de astăzi) și Atlit. S-au stabilit în continuare în Limassol, Cipru,[12] păstrând o garnizoană pe mica insulă Arwad, lângă coastă, în apropiere de Tortosa. S-au încercat acțiuni militare coordonate cu mongolii,[13] printr-o nouă forță de invazie de pe Arwad. În 1302, totuși, ei au pierdut și acea insulă, ultimul loc din Țara Sfântă aflat în mâinile lor.

 

 

 

 

Clădire templieră la Saint Martin des Champs, Franța

Misiunea militară a ordinului nemaifiind la fel de importantă, sprijinul acordat organizației s-a risipit. Situația era totuși mai complicată, căci după mai mult de două sute de ani de existență, templierii deveniseră o parte a vieții social-economice zilnice în Europa. Organizația era prezentă pe scară largă la nivel local, cu mii de sedii în toată Europa. Templierii administrau multe întreprinderi, și mulți europeni intrau zilnic în contact cu ei, de exemplu lucrând la o fermă sau podgorie, ori folosind Ordinul ca pe o bancă în care să își depoziteze averea personală. Ordinul, însă, rămânea în continuare independent de stăpânirea locală (deci era "neimpozabil"), practic fiind un "stat în stat". Avea de asemenea o armată cu care putea străbate liber toate granițele, însă nu mai avea un câmp de luptă clar, adică un adversar acceptabil și pentru restul societății. Această situație a mărit tensiunile cu o parte a nobilimii europene, în contextul în care templierii se arătau interesați în fondarea unui propriu stat monastic (călugăresc), după cum făcuseră cavalerii teutoni (germanici) în Prusia după 1226.

Arestările și dizolvarea

În 1305, noul papă, Clement al V-lea, aflat în Franța, a trimis scrisori Marelui Maestru templier Jacques de Molay și celui ospitalier Fulk de Villaret pentru a discuta posibilitatea fuziunii celor două ordine. Niciunul nu agrea ideea, dar papa a insistat și i-a invitat pe amândoi în Franța pentru a discuta situația. De Molay a sosit primul la începutul lui 1307, dar de Villaret a întârziat câteva luni. În timp ce așteptau, De Molay și Clement au discutat acuzațiile aduse cu doi ani înainte de un templier exclus (din ordin). Aceste acuzații erau în general considerate false, dar Clement i-a trimis regelui Filip al IV-lea al Franței o cerere scrisă pentru ajutor în investigație. Regele era deja îndatorat templierilor după războiul său cu englezii, și a decis să folosească zvonurile existente în propriul său scop. A început să pună presiune pe Biserică să acționeze împotriva ordinului, pentru a se elibera de datorii.

În data de vineri, 13 octombrie, 1307 (o dată legată greșit de originea superstiției zilei de vineri 13),[15][16] Filip a ordonat ca de Molay și alți templieri francezi să fie arestați simultan. Ei au fost acuzați de numeroase erezii, și torturați pentru obținerea de mărturisiri de blasfemie. Mărturisirile, deși obținute sub presiune, au provocat un scandal la Paris. După alte insistențe din partea lui Filip, papa Clement a emis bula Pastoralis Praeeminentiae la 22 noiembrie, 1307, care cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să-i aresteze pe templieri și să le confiște averile.[

Papa Clement a cerut audieri papale pentru a determina vinovăția sau nevinovăția templierilor, și, o dată eliberați de tortura inchizitorilor, mulți și-au retras mărturisirile. Unii aveau suficientă experiență legală pentru a se apăra în procese, dar în 1310, Filip le-a blocat tactica, folosind mărturiile forțate precedente ca justificare pentru arderea pe rug a zeci de templieri la Paris.

 

 

 

 

Templieri arși pe rug

 

 

 

 

Mănăstirea lui Cristos din castelul Tomar, Portugalia. Construită în 1160 ca o fortăreață pentru cavalerii templieri, a devenit cartierul general al redenumitului Ordin al lui Cristos. În 1983, a devenit un loc din patrimoniul mondial UNESCO.

Cum Filip amenința cu acțiuni militare dacă papa nu îi respecta dorințele, Clement a acceptat în cele din urmă dizolvarea ordinului, invocând scandalul public provocat de mărturisiri. La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care Vox in excelso, care dizolva oficial Ordinul, și Ad providam, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor ospitalierilor.

Cât despre conducătorii Ordinului, Marele Maestru Jacques de Molay, care mărturisise sub tortură, și-a retras declarația. Asociatul său, Geoffrey de Charney, preceptor al Normandiei, i-a urmat exemplul, și a insistat pe nevinovăția sa. Ambii au fost declarați vinovați de a fi redevenit eretici, și au fost condamnați să ardă pe rug la Paris, pe 18 martie, 1314. Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la catedrala Notre Dame, și să își țină mâinile împreunate.După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui Dumnezeu. Papa Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârșitul anului.

Odată cu dispariția conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestați și judecați (nefiind aproape în totalitate condamnați), absorbiți în alte ordine militare, precum Cavalerii ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsați să se retragă și să trăiască în continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scoția excomunicată. Acolo, au luptat pentru regele Robert Bruce (la acea vreme excomunicat și el). Templierii au avut o influență importantă asupra istoriei Scoției, inclusiv în încercările de restaurare a dinastiei Stuart în Regatul Unit. Organizația templieră din Portugalia doar și-a schimbat numele, din Ordinul Templului în Ordinul lui Cristos.[24]

În 2001, un document cunoscut ca "Pergamentul de la Chinon" a fost descoperit în Arhivele Vaticanului, după ce aparent a fost catalogat greșit în 1628. Este o înregistrare a procesului templierilor și arată că papa i-a absolvit inițial pe templieri de toate ereziile în 1308, înainte de a desființa ordinul în 1312.În octombrie 2007, documentele secrete despre procesul templierilor, între care și pergamentul de la Chinon, au fost publicate de Vatican.[26]

În prezent, poziția Bisericii Romano-Catolice este că persecuția medievală a templierilor a fost nedreaptă; că nu era nimic rău legat de Ordin sau de membrii săi; și că papa Clement a fost obligat să acționeze de magnitudinea scandalului public și de influența dominatoare a regelui Filip al IV-lea.